Cinci noi stațiuni turistice în România. Una este la mai puțin de 100 de kilometri de Cluj
Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes local.
Cele cinci staţiuni sunt localităţi şi părţi din localităţi, respectiv comuna Frumosu (jud. Suceava), comuna Mălini (jud. Suceava), municipiul Salonta (jud. Bihor), oraşul Săcueni (jud. Bihor) şi zona de agrement Băile Figa – oraşul Beclean (jud. Bistriţa-Năsăud).
Zona de agrement Băile Figa, situată la 85 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca, este Destinaţie Europeană de Excelenţă, premiată în anul 2019 cu locul al III-lea pentru turismul de sănătate şi relaxare, iar localitatea Mălini face parte din două Rute Cultural Turistice, recunoscute de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Mai exact, este vorba despre Ruta Cultural Turistică a Caselor Memoriale din Bucovina, dezvoltată pe plan regional şi Ruta Cultural Turistică a Patrimoniului Muzeal din România, dezvoltată pe plan naţional.
Pe termen lung şi mediu, atestarea acestor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv, spune Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Prin prisma potenţialului turistic, dar şi a resurselor naturale şi antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influenţând, în consecinţă, şi creşterea circulaţiei turistice, dar şi diversificarea ofertelor.
De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcţiile, agricultura, artizanatul şi comerţul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste staţiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic şi, în egală măsură, va contribui la creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone. Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 95 de interes local.