Circulație restricționată pe Transalpina de Apuseni timp de două luni. Orele între care este închis drumul

Circulație restricționată pe Transalpina de Apuseni timp de două luni. Orele între care este închis drumul

Transalpina de Apuseni, cum este supranumit drumul DJ 1071, va fi închisă parțial până în data de 11 noiembrie 2023.

Consiliul Județean Alba a anunțat închiderea circulației pe DJ 1071 din județul Alba, între km 4+000 și km 43+500 începând cu data de 11 septembrie până în data de 11 noiembrie.

Potrivit sursei citate, segmentele de drum vor fi închise circulației zilnic între orele 10:00-16:00.

Sectoarele de drum se închid pentru lucrările care au loc pe cele două loturi de șosea de peste 78 de kilometri.

Drum județean modernizat va asigura legătura între zona Apusenilor şi Autostrada Sebeş - Turda. Lotul 1 a DJ 107 I are o lungime de 43,51 kilometri, iar lotul 2 se va întinde pe 34,91 km.

Autoritățile din Alba au anunțat că lucrările pe lotul 1 vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, iar cele de pe lotul 2, în primăvara viitoare, astfel că circulația pe întreg DJ 107 I ar putea fi deschisă până în vara anului 2024.

Comenteaza