Cod galben de caniculă: temperaturi sufocante și nopți tropicale în Cluj și alte județe

Cod galben de caniculă: temperaturi sufocante și nopți tropicale în Cluj și alte județe

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă valabil duminică, 10 august, de la ora 10:00, până luni, 11 august, ora 10:00.

Avertizarea vizează județul Cluj, precum și alte regiuni din țară, unde sunt așteptate temperaturi ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală se vor înregistra maxime cuprinse între 33 și 37°C. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce va intensifica senzația de căldură. Minimele nocturne vor fi între 17 și 21°C, caracterizând local nopți tropicale.

Recomandări pentru populație în perioadele de caniculă

Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în intervalul 11:00 – 18:00 și petrecerea timpului, pe cât posibil, în zone umbrite sau spații cu aer condiționat. Este indicat consumul a 1,5 – 2 litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri călduțe, sucuri naturale), purtarea hainelor lejere, deschise la culoare, a pălăriilor și ochelarilor de soare, precum și includerea în alimentație a fructelor și legumelor proaspete.

Se recomandă evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu cofeină sau cu mult zahăr, precum și a alimentelor bogate în grăsimi. Persoanele în vârstă, cele cu afecțiuni cronice și copiii au nevoie de o atenție sporită. Totodată, nu lăsați copiii sau animalele de companie în autoturisme, nici pentru perioade scurte de timp.

La locul de muncă, se sugerează reducerea ritmului activităților fizice, alternarea efortului cu pauze în zone umbrite sau ventilate, precum și adaptarea programului în funcție de condițiile meteorologice.

Comenteaza