Cod portocaliu de inundații pe două râuri din judeţul Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Dec 2021, 16:47
- Utile
- Ascultă știrea
Hidrologii au emis, vineri, o avertizare cod portocaliu de inundații pe râuri din nouă județe. În judeţul Cluj râurile Someşul Mic şi Crişul Repede vor prezenta pericol de inundaţii.
Hidologii au transmiscă, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza pentru următoarele 72 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale.
Pot să apară creşteri de debite şi niveluri, precum şi creşteri artificiale de niveluri datorate evoluţiei formaţiunilor de gheaţă, pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelorr de apărare.
Avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţul Alba), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş). Avertizarea este în vigoare de vineri, de la ora 16.00, până luni, la ora 12.00.
De asemenea, hidrologii au emis și o avertizare Cod galben. Aceasta vizează răuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Târnava, Târnava Mică (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş (judeţul Alba), Mureş (judeţele: Alba, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş, Pogăniş, Bârzava (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Caraş, Nera (judeţul Caraş Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu (judeţul Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi). Avertizarea este în vigoare de vineri, de la ora 23.00, până luni, la ora 24.00.