Cum va fi vremea. Prognoza meteo pentru week-end

Cum va fi vremea. Prognoza meteo pentru week-end
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în următoarele ore, vremea se menţine capricioasă în majoritatea regiunilor, mai ales în cele deluroase şi de munte.

În următoarele ore, până sâmbătă dimineaţa, instabilitatea atmosferică se va menţine şi se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător și cu aspect de vijelie, în special în nord şi nord-vestul ţării.

Sâmbătă

Cerul va fi temporar noros şi local, după-amiaza şi la începutul nopţii, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile nord-vestice, centrale şi montane. Ploi vor mai fi pe arii restrânse, cu precădere în prima parte a zilei şi în vestul şi sudul ţării, iar spre sfârşitul intervalului în sud-vest. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, uşor mai scăzute pe litoral, iar cele minime între 4 şi 13 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi din sud-est, vor fi condiţii de ceaţă.

Duminică

Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat, începând din orele după-amiezii, dinspre vestul şi sud-vestul ţării. Temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi pe spaţii mici va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară în majoritatea regiunilor, se vor situa între 14 şi 27 de grade, cu cele mai mici valori pe litoral, iar cele minime între 7 şi 13 grade.

 

 

 

Comenteaza