Distribuție Energie Electrică Romania intensifică acțiunile de eficientizare a activității de citire a contoarelor
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Mai 2022, 19:05
- Utile
- Ascultă știrea
Citirea contoarelor pentru consumatorii casnici şi pentru micii consumatori asimilaţi consumatorilor casnici se face cu o periodicitate de 3 luni.
Având în vedere activitatea complexă a operatorilor de distribuție, printre care și cea a citirii contoarelor, în contextul liberalizării pieței energiei și creșterii prețului energiei și a gazelor, Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), cel mai important operator național de rețele de distribuție a energiei electrice, își intensifică direcțiile strategice de eficientizare a activității de citire a contoarelor, două dintre obiective fiind reducerea numărului de contoare necitite, precum și a situațiilor de neconformitate a indexului, în circuitul Operator de Distribuție-Consumator-Furnizor, care se reflectă în cazurile izolate ale facturilor eronate.
Conform art.5 al Contractului Cadru pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice, aprobat de Ordinul ANRE 90/2015 cu modificările aduse prin Ordinului ANRE 25/2021, operatorul de distribuție asigură măsurarea energiei electrice active şi, după caz, a energiei electrice reactive, aferente locurilor de consum din zona sa de licență, în conformitate cu reglementările în vigoare, precum și citirea indexului grupului de măsurare pentru decontare, aferent unui loc de consum.
Citirea contoarelor pentru consumatorii casnici și pentru micii consumatori asimilați consumatorilor casnici se face cu o periodicitate de 3 luni.
Accesul la contoare, în vederea citirii acestora, este condiționat de următorii factori:
- Aproximativ 50% din parcul de contoare DEER este instalat în interiorul proprietății consumatorului final, citirea contoarelor fiind condiționată de prezența la locul de consum a consumatorului final.
- Acțiunea de citire presupune efectuarea a două vizite, în cazul în care nu s-a reușit citirea contorului prima dată.
- Din totalul celor aproximativ 3,9 milioane de consumatori, există câteva zeci de mii de locuri de consum inactive (locuințe părăsite/dezactivate) sau cu prezență sporadică (case de vacanță, locuri de consum sezoniere).
- Dinamica populației (în special programul de lucru) a fost modificată, urmare a ridicării restricțiilor legate de pandemia COVID-19, un procent de aproximativ 10% dintre citiri neputând fi efectuate, nici la a doua vizită, din cauza nesincronizării programului consumatorului final de cel al personalului care efectuează citirea contoarelor.
Având în vedere aceşti factori care îngreunează activitarea de citire a contoarelor, Distribuție Energie Electrică Romania a dezvoltat un canal de comunicare prin care consumatorii la care nu a fost posibilă citirea planificată a contorului, dupa două vizite ale reprezentantului Operatorului de Distributie, îşi pot transmite indexul contorului, însoțit de o fotografie a acestui index, intr-un mod facil si accesibil, direct pe site-ul web al Operatorului de Distributie, respectiv www.distributie-energie.ro.
Cum funcționează acest canal de comunicare?
Consumatorii care nu au fost găsiți acasă în cele două vizite ale citirii planificate vor primi la interval de câteva zile o Notificare transmisă de către furnizorul lor de energie electrică, prin care li se comunică faptul că citirea planificată nu a reuşit şi că pot să-şi încarce indexul pe formularul online din pagina web a Distribuție Energie Electrică Romania pentru comunicarea indexului însoțit de o fotografie a acestui index, astfel:
Pasul 1: se acceseaza pagina web https://www.distributie-energie.ro/
Pasul 2: în această pagină găsiți tab-ul de mai jos:
Pasul 3: prin accesarea tab-ului veți fi direcționat către pagina în care urmează să introduceți indexul/indexurile şi fotografia/fotografiile acestuia/acestora.
IMPORTANT!
Prin transmiterea acestui/acestor index/indexuri vă asigurați că facturarea consumului dumneavoastră de energie electrică se va face în conformitate cu consumul efectiv realizat. DEER vă pune la dispoziție acest canal de comunicare doar ca o soluție complementară procesului normal de citire contoare.
Platforma online pentru comunicarea indexului de către consumator poate fi folosită de maximum două ori consecutiv de către acesta şi nu poate fi considerată un motiv pentru consumator de a nu permite accesul operatorului de distribuție la contor. La următoarea dată planificată de către Operatorul de Distributie în vederea citirii contorului este necesară prezența consumatorului, pentru a permite accesul la contor (în cazul în care acesta este amplasat în interiorul proprietății consumatorului), în caz contrar operatorul de distribuție poate preaviza consumatorul și în ultimă instanță, să deconecteze locul de consum.
După listarea din 2014, Grupul Electrica a devenit cel mai mare investitor în modernizarea și retehnologizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, cu un total de aproximativ 4,7 miliarde lei investiți, derulând, în ultimii ani, cel mai important program de investiții la nivel național. Înlocuirea contoarelor, accelerarea digitalizării, precum și dezvoltarea de canale interactive pentru interacțiunile cu consumatorii, alături de acțiuni integrate de comunicare și informare adresate consumatorilor, sunt câteva dintre obiectivele strategice.
Serviciul Comunicare, PR & CSR_ 30.05.2022