Iarba din poveștile cu feți-frumoși. Bolile se feresc din calea ei

În poveștile cu feți-frumoși pe care le-am auzit de mici, eroul ba mănâncă salata ursului ca să capete puteri, ba primește iarba fiarelor, ca să deschidă orice lacăt sau încuietoare și să își salveze, desigur, în final, frumoasa inimii.

Dezvăluirile și indicațiile vin, în povești, întotdeauna de la o vrăjitoare (sub o formă sau alta), iar natura, așa cum spuneam, ajută la îndeplinirea unui scop. Ce era atât de special la iarba fiarelor încât să apară în aproape fiecare poveste? Credința veche spune că, pe lângă deschiderea oricărei încuietori, mai avea puterea de a-l face pe cel care o ținea sub limbă invincibil în fața cuțitului, sabiei (sau glonțului, când poveștile s-au transformat în războaie reale).

Bătrânii satelor zic că, dintre viețuitoarele pământului, ariciul și ciocănitoarea pot găsi această plantă. Legenda ei e cunoscută și în alte țări europene (Franța, Germania, Italia), precum și în Orientul Mijlociu. Dacă o cauți, o poți găsi numai când înflorește, adică în noaptea de Sânziene, pentru că atunci strălucește. Altfel, nu poți da de ea decât dacă, din întâmplare, îți rupe coasa ori plugul sau potcoava calului din picior.

Tot legenda susține că această iarbă miraculoasă, numită și iarba hoților (din motive lesne de înțeles), nu crește decât acolo unde moare un drac lovit de trăznet. Dar cum în relațiile dintre pământeni și draci o astfel de informație nu e tocmai ușor de obținut, oamenii au inventat alte metode să găsească faimoasa iarbă: francezii au pus zăbrele scorburilor de ciocănitoare, iar la noi se închideau puii de arici în cuști, în speranța că mamele lor vor veni cu iarba fiarelor să își salveze odraslele.

Planta aceasta medicinala (cynanchum vincetoxicum) este intalnita din zona de ses pana in zona subalpina, la noi in tara.

Frunzele au forma ovala si sunt ascutite in varf. Florile sunt dispuse in ciorchine si au culoare alba. Fructele au forma de pastaie, iar semintele sunt acoperite de peri. Iarba fiarelor infloreste din luna mai pana in luna august. In scop fitoterapeutic se utilizeaza radacinile. Recoltarea acestora se face in momentul aparitiei primelor frunze (primavara) sau toamna.

Planta are calitati diaforetice, vermifuge, expectorante si diuretice.

Uz intern:

- edeme, hidroptizie, viermi intestinali, bronsita - sub forma de infuzie, decoct.

Uz extern:

- boli cutanate, rani, taieturi - sub forma de cataplasma, decoct.

Contraindicatii:

- Planta se consuma doar cu recomandarea medicului, fiind toxica. Poate determina simptome ca cistita hemoragica, nefrita, varsaturi, incontinenta urinara.