Iarna nu se lasă! De mâine se întorc ninsorile și frigul
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Mar 2022, 11:50
- Utile
- Ascultă știrea
Urmează zile cu temperaturi scăzute, iar pentru zona montană ANM a emis o informare meteo de precipitații sub formă de ninsori.
Potrivit meteorologilor, de miercuri dimineața și până joi, intervalul 16 martie, ora 8.00 - 17 martie, ora 8.00, aria precipitațiilor sub formă de ninsoare va fi în extindere dinspre masivele vestice și va cuprinde toată zona montană. În zona Carpaților Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10...15 l/mp și izolat peste 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.
Vreme de iarnă și în Transilvania
După ce săptămâna a început cu temperaturi de primăvară, ulterior vremea se va răci. Mediile maximelor vor coborî de la 9 grade în 15 martie până spre 4 grade în 19 martie, iar ale minimelor de la -2 grade în 17 martie până la -10 grade în 20 martie.
Conform prognozei ANM, săptămâna viitoare va fi caracterizată de o vreme în încălzire treptată, iar până la final valorile termice mediate regional vor ajunge la 10 grade ziua și -2 grade noaptea.
În ceea ce privește preciptațiile, acestea se vor semnala doar pe spații mici și cu o probabilitate mai mare în 16 și 18 martie, precum și în intervalul 23 – 27 martie.