News alert Iarna revine în forță! Meteorologii anunță frig, viscol, ninsori și strat de zăpadă de până la 30 cm
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:15
- Utile
- Ascultă știrea
Un nou val de frig lovește România. Meteorologii a emis o informare de frig, precipitații, strat de zăpadă, polei, ghețus, intensificări ale vântului și viscol pentru următoarele trei zile.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de luni, de la ora 10:00, până joi, la ora 10:00, vizând o răcire a vremii, precipitații în general moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, ghețuș, intensificări ale vântului și viscol.
Astfel, luni, vremea va deveni rece în Moldova, iar marți și în regiunile sudice, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 și 4 grade. Miercuri vremea se va menține rece în Moldova, estul Munteniei și în Dobrogea, unde temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 0 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative la nivelul întregii țări și se vor încadra, între -9 grade în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei și 4 grade în sudul Banatului și pe litoral.
Marți, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde sudul, estul și local în centrul țării. La început vor fi precipitații mixte în Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori în Transilvania și Moldova, precum și la munte, apoi în noaptea de marți spre miercuri vor predomina ninsorile. Se va depune strat de zăpadă în medie de 5-15 cm și local de 20-30 cm. Se vor acumula cantități de apă de 10-20 l/mp și local de peste 25 l/mp. Izolat vor fi condiții de polei și ghețuș.
Vântul va avea intensificări, în noaptea de luni spre marți și marți, în estul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar din seara zilei de marți în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 45-65 km/h. În sud și sud-est temporar va fi viscol și vizibilitatea scăzută.
Avertizări COD GALBEN de ninsori și viscol
Totodată, ANM a emis o atenționare Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol, valabilă de marți, de la ora 10:00, până miercuri, la ora 14:00.
În intervalul menționat, în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi precipitații însemnate cantitativ. În timpul zilei vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, ninsoare) în Oltenia și Muntenia, ploi în Dobrogea și ninsori în Moldova. Noaptea vor predomina ninsorile. Se vor acumula cantități de precipitații de 25-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10-30 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h, va fi viscol și vizibilitatea redusă sub 100 de metri.
Un alt Cod galben, vizând intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă, va fi în vigoare de marți, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 14:00. În Carpații Meridionali și de Curbură, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 70-90 km/h, va fi viscol și vizibilitatea redusă sub 100 de metri. Se va depune strat de zăpadă în medie de 10...20 cm (echivalent în apă de 15-25 l/mp).
În zona municipiului București, pe parcursul zilei de luni, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimă va fi de -2 până la 0 grade.
Marți, vremea se va răci. Cerul va fi noros și vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar seara și noaptea vor predomina ninsorile, și se va depune strat de zăpadă în medie de 8-15 cm. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 15...25 l/mp. Vântul va avea intensificări cu rafale de 50-70 km/h, va fi viscol și vizibilitatea redusă sub 100 m. Temperatura maximă va fi de 2-3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.
Pe parcursul zilei de miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări în primele ore ale intervalului, când trecător va ninge (1-3 cm). Vântul va sufla în general moderat (rafale de 45-55 km/h), viscolind ninsoarea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -4.











