Informare meteo de ploi pentru toată ţara. Anunțul ANM

Informare meteo de ploi pentru toată ţara. Anunțul ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ploi pentru toată ţara, valabilă până luni, la ora 15:00.

Potrivit ANM, începând de duminică, la ora 15:00, până luni, la ora 15:00, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10 - 15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice.

În zona de munte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea local şi temporar intensificări în regiunile sudice şi sud-estice cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.

"Marţi (23 aprilie) ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte şi în sud-vest se vor acumula cantităţi însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării", atenţionează meteorologii.

Comenteaza