Meteorologii au actualizat prognoza pe luna aprilie! Cum va fi vremea de Florii

Meteorologii au actualizat prognoza pe luna aprilie! Cum va fi vremea de Florii

Meteorologii ANM au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni.

Iată estimarea meteo, pe săptămâni, pentru intervalul 1 - 29 aprilie:

Săptămâna 1 – 8 aprilie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 8 – 15 aprilie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 15 – 22 aprilie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.  Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în jumătatea nordică a țării. În restul regiunilor, va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 22 – 29 aprilie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Comenteaza