Meteorologii au emis prognoza pe următoarea lună. Cum va fi vremea în minivacanța de Sf. Maria

Meteorologii au emis prognoza pe următoarea lună. Cum va fi vremea în minivacanța de Sf. Maria

Meteorologii ANM au emis o prognoză valabilă până după jumătatea lunii august.

Agenția Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, valabilă în intervalul 22 iulie - 19 august. Iată cum va fi vremea, în fiecare săptămână:

Săptămâna 22 iulie - 29 iulie

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cu excepția regiunilor vestice și sud-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul puviometric va fi excedentar, mai ales în sud-estul teritoriului.

Săptămâna 29 iulie - 5 august

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 5 august - 12 august

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va fi deficitar.

Săptămâna 12 august - 19 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și sudice.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

 

Comenteaza