Meteorologii au revizuit prognoza. Se întoarce iarna!

Meteorologii au revizuit prognoza. Se întoarce iarna!
| Foto: somaxtv.com

Meteorologii spun că până luni, țara noastră va cunoaște o răcire accentuată a vremii, cu temperaturi care vor coborî spre și sub zero grade. 

Astăzi este ultima zi cu soare, din această săptămână. De mâine, temperaturile vor scădea drastic, din cauza unui sistem noros care intră în țară din partea de nord, nord-vest.

 "Vremea se va stica în cursul nopții, progresează mâine și poimâine și iese prin sudul țării", a declarat, într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu.

Mâine, în toată țara, vor cădea precipitații, ninsori la munte și vânt, în celelalte regiuni - ploi și izolat lapoviță. "Sâmbătă are loc și transformarea în lapoviță și ninsoare. Și la București vom vedea câțiva fulgi de zăpadă, dar nu mult, nu va fi strat să ne înzăpezim", explică meteorologul.

De la temperaturile de peste 10 grade înregistrate joi, vineri, valorile termice diurne vor fi tot pozitive, dar începând de la 0 grade, atrage atenția meteorologul.

"Sâmbătă, valori de la -6, -7 grade la amiază, în regiunile nordice, N Moldovei, până la 1-2 grade, în Banat. Duminică dimineață, vor fi -7, -8 grade. După amiază, însă, începe procesul de încălzire. Așadar, procesul de răcire este scurt, vioi, dar se încălzește", a încheiat meteorologul.

Prognoza meteo până la început de martie:

Săptămâna 18.02.2019 – 25.02.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-estice și în sud-vestul teritoriului. Excepție vor face zonele montane și sud-estul extrem al țării, unde temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în vestul și sud-vestul teritoriului, precum și în nord-vest.

Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai accentuat înregiunile sudice, vestice și nord-vestice.

Comenteaza