Meteorologii au transmis o alertă de praf saharian peste România. Care sunt zonele afectate
- Scris de Nicu Mitrea
- 27 Mar 2024, 11:45
- Utile
- Ascultă știrea
Meteorologii avertizează, miercuri, asupra pătrunderii unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României.
”În perioada 27 martie, ora 12 – 28 martie, ora 22, circulaţia aerului se va menţine predominant sud-vestică şi va favoriza pătrunderea unei masei de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României, concentraţii mai mari urmând a se înregistra în regiunile sud-vestice, sudice şi estice”, anunţă, miercuri, ANM, într-un comunicat de presă, conform News.ro.
În noaptea de joi spre vineri, masa de aer încărcată cu particule de praf va depăşi aria geografică a României şi se va regăsi deasupra Mării Negre şi Ucrainei.
Meteorologii precizează că ploile se vor semnala în special în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului.
”Depunerile de praf vor putea fi observate în special în zonele şi intervalele cu ploaie”, a transmis ANM.
Meterologii anunţă vânt puternic şi ploi, în cea mai mare parte a teritoriului ţării, până vineri seară, fiind emise şi două avertizări cod galben. În zonele montane, rafalele vor depăşi 90 de kilometri la oră.