Meteorologii vin cu vești noi. La ce să ne așteptăm în luna lui Mărțișor

Meteorologii vin cu vești noi. La ce să ne așteptăm în luna lui Mărțișor

Meteorologii au emis o prognoză pentru ultima săptămână a lunii februarie și primele trei săptămâni ale lunii martie.

Conform meteorologilor, ne putem aștepta la un început de martie cu temperaturi mai ridicate decât cele normale. Iată prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni:

Săptămâna 22.02 – 01.03.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, da mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a ţării.

Săptămâna 01 – 08.03.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori în jurul celor normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 08 – 15.03.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 15 – 22.03.2021

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Comenteaza