O nouă atenționare COD GALBEN de vânt puternic la Cluj. Zonele în care rafalele ajung la 100 km/h
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Feb 2024, 10:37
- Utile
- Ascultă știrea

Meteorologii au emis, marți, o nouă atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a țării.
O nouă atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului a intrat în vigoare marți, la ora 10:00, și este în vigoare până miercuri la ceeeași oră.
În intervalul menționat, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...60 km/h.
La munte, vântul va avea viteze de 70...80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele vor fi de 90…100 km/h.
Potrivit meteorologilor ANM, intensificări ale vântului, cu viteze de 45...50 km/h, vor fi marți (6 februarie) local și în restul teritoriului.