Primăria anunţă începerea unei noi acţiuni de dezinsecţie

Primăria anunţă începerea unei noi acţiuni de dezinsecţie
Primăria Cluj-Napoca a anunţat începerea celei de-a cincea acţiuni de dezinsecţie pe domeniul public, pe parcursul lunii august.

Acţiunea se va desfăşura în perioada 1-22 august, între orele 21:00 şi 05:00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va prelungi, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

"Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma S.C. CORAL IMPEX S.R.L., conform contractului de concensionare a serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca, iar substanţele ce vor fi folosite sunt K"OTRHINE EC 25 şi/sau DETRAL SUPER, insecticid pentru combaterea adulţilor, şi BIOLARKIM 14 - insecticid pentru combaterea larvelor. Produsele menţionate fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate şi se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană", informează Primăria.

În acelaşi timp, se face un apel către cetăţeni, asociaţiile de locatari/proprietari, agenţii economici şi instituţiile de pe raza municipiului, de a efectua dezinsecţia pe proprietăţi, clădiri, subsolul blocurilor, odată cu acţiunea de pe domeniul public.

 

 

 

Comenteaza