Prognoza meteo. Ce se întâmplă cu vremea în ultima săptămână din aprilie

Prognoza meteo. Ce se întâmplă cu vremea în ultima săptămână din aprilie

Meteorologii de la ANM au dat prognoza meteo pentru ultima săptămână a lunii aprilie. Vor fi abateri termice foarte mari în toată ţara, va fi şi soare, dar şi ploi torențiale însoțite de descărcări electrice. 

Ultima săptămână din luna aprilie va fi caracterizată de temperaturi ridicate, dar şi ploi şi descărcări electrice,în primele două zile. În medie, temperaturile vor creşte cu până la 10 grade faţă de cele normale pentru această perioada. Vremea se va menţine caldă până la sfârşitul săptămânii.

"În zilele următoare, vreme cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, în mod normal temperaturile maxime la nivelul întregii ţări ar trebui să fie cuprinse între 10 şi 20 de grade Celsius, iar maximele ce urmează a se înregistra vor fi cuprinse în general între 20 şi 29 de grade. Temperaturile minime şi ele vor fi destul de ridicate, în medie cu 8 până la 10 grade, vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade în zonele depresionare şi 15 – 16 grade în Dealurile de Vest dar şi pe Litoral.", a declarat Oana Pădurare, meteorolog de serviciu din cadrul ANM.

Ploile şi descărcările electrice îşi vor face apariţia în primele două zile ale săptămânii urmând ca până vineri, instabilitatea atmosferică să scadă în intensitate.

"Pe parcursul zilelor de luni şi de marţi va fi vorba şi de instabilitate atmosferică, în special după-amiaza şi seara, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată a vântului şi posibil, izolat, chiar şi căderi de grindină, în special în zona de munte dar şi în regiunile intracarpatice şi cu totul izolat în restul teritoriului. În zilele de miercuri şi de joi, vremea va fi în general frumoasă, cer variabil, înnorări izolate în zona de munte şi în extremitatea nordică unde mai sunt posibile averse slabe şi descărcări electrice. Până la sfârşitul acestei săptămâni, vremea se menţine deosebit de caldă, valori termice foarte ridicate iar probabilitatea pentru manifestări specific instabilităţii atmosferice se menţine mai ridicată în partea de vest, de nord şi de centru a teritoriului dar şi în zonele montane", informează ANM.

În week-end vremea se va răci uşor, mai ales în zonele intracarpatice ale teritoriului, însă va rămâne în continuare mai caldă comparativ cu normalul climatologic al sfarşitului lunii aprilie, spun meteorologii.

Comenteaza