Prognoza meteo pentru joi şi vineri | Vreme caniculară în majoritatea regiunilor
Joi cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare în zona de munte, unde după-amiaza, izolat, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 29 de grade pe litoral, până la 38...39 de grade în Crişana, Banat şi vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 14 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 11...12 grade.
Vineri vremea va fi caniculară în majoritatea zonelor de câmpie şi de podiş, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU), urmând să atingă şi să depăşească pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice, sud-vestice şi local în restul teritoriului. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza la munte, iar noaptea în regiunile vestice, zone unde doar cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată.
Vântul va sufla slab şi moderat, local, cu intensificări trecătoare la munte, iar în a doua parte a zilei şi în zonele mai joase de relief. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 şi 38 de grade, iar cele minime între 15 şi 26 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 11...12 grade.