Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică: Cer noros şi ploi

Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică: Cer noros şi ploi
Prognoza meteo pentru sâmbătă şi duminică. În regiunile din nord-vest şi centru înnorările vor fi persistente, în timp ce în restul ţării cerul va fi temporar noros, informează ANM.

Vineri

Va ploua în Maramureş şi local în Transilvania, iar în celelalte zone ploi sau burniţă vor fi pe arii restrânse, mai ales în prima parte a zilei. În nordul Carpaţilor Orientali, iar ziua şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă din nordul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade. Local şi temporar se va semnala ceaţă.

Sâmbătă

Valorile termice vor fi în creştere uşoară în toată ţara şi se vor situa peste cele normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie, cu maxime între 8 şi 16 grade şi minime între -2 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în cursul zilei local în regiunile nord-vestice, iar noaptea pe arii restrânse în cele de sud-vest. În restul teritoriului ploi slabe sau burniţă vor fi posibile cu totul izolat. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, în special în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă, cu precădere dimineaţa şi noaptea.

Duminică

Vremea va continua să se încălzească. La munte cerul va avea înnorări şi va ploua local, îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. La altitudini mari vor mai fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi trecător, ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe creste.

 

Comenteaza