Prognoză nouă de la meteorologi! Cum va fi vremea de Sf. Andrei și 1 Decembrie

Prognoză nouă de la meteorologi! Cum va fi vremea de Sf. Andrei și 1 Decembrie

Meteorologii au transmis o prognoză privind temperaturile și precipitațiile în următoarele patru săptămâni.

Meteorologii estimează că în weekendul cu Sf. Andrei și 1 Decembrie, atât temperaturile, cât și precipitațiile vor fi cele specifice perioadei.

Iată prognoza, pe săptămâni, pentru intervalul 4 noiembrie - 2 decembrie:

Săptămâna 4 - 11 noiembrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 11 - 18 noiembrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 18 - 25 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 25 noiembrie - 2 decembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Comenteaza