Programul trenului Mocănița de Sărbători. Cât costă un bilet și ce este inclus în preț

Programul trenului Mocănița de Sărbători. Cât costă un bilet și ce este inclus în preț
| Foto: Facebook/Mocăniţa Steam Train

Trenul Mocănița din Maramușes va avea un program special de sărbători.

Trenul cu aburi Mocăniţa, care străbate Valea Vaserului din Munţii Maramureşului, va avea un program special de sărbători, au anunţat, joi, administratorii trenului, potrivit Agerpres.

Astfel, în zilele de 22 şi 23 decembrie se fac curse, apoi se suspendă pentru a fi reluate în 26 decembrie şi vor continua zilnic până pe 31 decembrie.

Conform aceleiaşi surse, un traseu durează aproximativ şase ore, iar plecările sunt programate la ora 09.00 din Staţia Vişeu de Sus.

Biletul pentru un adult costă 84 de lei, conform site-ului de unde pot fi achiziţionate biletele online. Pentru un student sau pensionar, preţul este de 74 de lei, iar pentru elevi de până la 16 ani, 56 de lei.

Preţul biletului include şi un platou grill, o cafea, o băutură răcoritoare, un produs de patiserie.

Trenul Mocăniţa circulă pe o cale ferată cu ecartament îngust şi este preferatul turiştilor care ajung să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Maramureş. 

Comenteaza