Reduceri pentru copii și elevi la trenurile CFR Călători

Reduceri pentru copii și elevi la trenurile CFR Călători
La călătoria cu trenul, copiii de până la zece ani, precum și elevii din clasele 0-12 beneficiază de reduceri semnificative, informează CFR Călători.

Copiii mai mici de cinci ani pot călători gratuit fără loc separat, iar celor de până la zece ani li se oferă o reducere de 50% la călătoriile simple cu trenurile InterRegio şi Regio, atât la clasa 1, cât şi la clasa a 2-a.

Aceasta se cumulează cu cea acordată pentru cumpărarea cu anticipaţie, cu reducerea de fidelitate (pentru călătoria cu mai multe trenuri) şi cu cea de 5% pentru biletele cumpărate online.

La vagoanele cușetă și de dormit călătoria unui copil se realizează fără plata suplimentului de pat în situația în care acesta nu ocupă un loc separat față de adultul care îl însoțește. Pentru călătoria a doi minori care ocupă împreună un singur pat se plătește tariful unui singur supliment de pat.

Pentru familii sau grupuri mici este potrivită oferta Minigrup 2-5, cu reduceri cuprinse între 10% și 25%, unde doi copii/tineri (până în 18 ani) sunt considerați un adult.

De asemenea, elevii din clasele 0 - 12 beneficiază, conform legislaţiei în vigoare, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio şi de o reducere cuprinsă între 20%-30% la achiziţionarea unui bilet de tren InterRegio.

Pentru copiii care pleacă în tabere de vară în grupuri de minim 20 de elevi organizate prin unitatea de învăţământ sau prin inspectoratele şcolare se acordă o reducere de 50% la trenurile InterRegio şi Regio, la clasa a 2-a. De aceasta beneficiază inclusiv personalul însoţitor (1 persoană la 10 copii).

Grupurile formate din 10 tineri până în 18 ani pot opta pentru biletul Minigrup 2-5, fără a fi obligatorie prezenţa unui adult sau prezentarea legitimaţiei de elev. În cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de un adult, doi elevi/tineri fiind considerați un adult.

Comenteaza