S-a înregistrat cea mai rece noapte din această toamnă. Unde au fost cele mai scăzute temperaturi
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Oct 2023, 10:48
- Utile
- Ascultă știrea

Noaptea de marți spre miercuri a fost cea mai rece de la debutul toamnei, cu temperaturi care au coborât sub pragul înghețului în mai multe localități din țară.
Noaptea care a trecut a fost cea mai rece de la debutul toamnei. Stațile meteo ale ANM au înregistrat temperaturi sub zero grade în mai multe zone din Transilvania și Moldova.
Cea mai scăzută temperatură a fost în partea de est a Transilvaniei, în Miercurea Ciuc, -5,8 grade, apoi -4,7 pe Vf. Omu, -4,2 în Poiana Stampei și -3,7 în Toplița.
Temperaturile au fost mai coborâte decât cele normale perioadei în toate zonele, dar mai ales în centrul și nord-estul țării. La Cluj-Napoca minima nopții trecute a fost de 6,1 grade, iar cea mai scăzută temperatură din județ s-a înregistrat pe Vlădeasa, unde au fost 2,1 grade Celsius.
Meteorologii spun că în următoarele două zile temperaturile vor crește, însă, semnificativ, pentru ca apoi să scadă din nou.