Sfaturi cum să îți protejezi animalele de casă de petarde și artificii

Sfaturi cum să îți protejezi animalele de casă de petarde și artificii
| Foto: dottotv.ro

Perioada sărbătorilor de iarnă ar trebui să fie una plină de liniste și bucurii pentru toată lumea, dar din pacate pentru mulți proprietari de animale, aceasta se transformă, de multe ori, într-o perioadă de coșmar din cauza artificiilor și petardelor care pot fi extrem de stresante și înfricoșătoare pentru animalele de companie.

Asociația pentru protejarea animalelor NUCA din Cluj-Napoca este de părere că educarea publicului despre impactul negativ al artificiilor și petardelor asupra animalelor și mediului este extrem de important.

"În această perioadă numărul animalelor care se pierd este mai mare decât oricând și la fel a celora care ajung să se raneasca sau chiar să moară. Sperăm că educarea și conștientizarea publicului despre impactul negativ al artificiilor și petardelor asupra animalelor și mediului pot contribui la o utilizare mai responsabilă a acestora și la adoptarea unor alternative mai puțin dăunătoare pentru a celebra sărbătorile, dar până atunci e important să luam niște măsuri de precauție pentru a trece cu bine de această perioadă, atât noi cât și animalele noastre de companie", sunt de părere reprezentanții Asociației pentru protejarea animalelor NUCA.

Sfaturi pentru proprietarii de animale

  • Asigură un mediu sigur: Creează un spațiu liniștit și sigur în casă pentru animalele tale. O cameră interioară sau o zonă unde sunetele exterioare sunt reduse poate fi utilă pentru a le oferi un refugiu în timpul artificiilor. Și pentru animalele care în mod normal stau afară e nevoie să găsim un spațiu ferit, poate o magazie sau un garaj unde să fie în siguranță.
  • Stai cu ele cât mai mult posibil: Rămâi lângă animalele tale pentru a le oferi confort și siguranță. Prezența ta poate calma anxietatea.
  • Redirecționează atenția: Folosește jucăriile preferate, oferă-le gustări sau încearca să le distragi atenția pentru a diminua stresul.
  • Când iesi la plimbare cu cainele asigura-te ca are zgardă și ham de siguranță (ham cu prindere în 3 puncte) și tu ai lesa de siguranță bine fixata de centura.
  • Identificare: Asigură-te că animalele tale sunt microcipate și înregistrate în RECS, iar datele sunt actualizate. E important și să poarte un medalion la zgardă care să conțină numarul tău de telefon, astfel în cazul în care scapă sau se pierd, să poată fi returnate.
  • Consultă un veterinar: În cazul în care animalul tău suferă de anxietate severă, un veterinar poate prescrie anumite suplimente sau chiar medicamente pentru a-l ajuta să gestioneze stresul si anxietatea datorate zgomotelor de petarde și/ sau artificii.

Asociaţia Nuca se implică în sterilizarea câinilor şi pisicilor cu stăpâni din satele învecinate oraşului Cluj-Napoca, atunci când "aceştia din urmă nu îşi permit, nu cunosc această opţiune sau o neglijează".

Comenteaza