Sunetul emis de mesajele RO-ALERT ar putea fi modificat. Arafat: Se lucrează la un semnal sonor mai puțin intruziv pentru alertele nocturne
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:53
- Utile
- Ascultă știrea
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că se lucrează la modificarea sunetului emis de mesajele RO-ALERT. Precizarea vine după ce alerta Cod Roșu de ninsori, emisă la ora 4 dimineața, a stârnit o serie de controverse în mediul online.
Miercuri dimineața, la ora 4:00, ISUBIF a emis un mesaj RO-ALERT pentru Cod Roșu de ninsori abundente în București și județul Ilfov. Alerta trimisă în timpul nopții a ''bâzâit'' pe milioane de telefoane, și a stârnit o serie de polemici pe rețelele de socializare, deoarece pentru cei mai mulți dintre cei care au fost treziți de semnalul emis de mesaj, informația nu indica un pericol imediat.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a explicat joi de ce a fost transmis mesajul.
''RO-ALERT se transmite atunci când este emis cod roșu de intemperii, în baza unei proceduri aprobate. Ora la care a fost transmis mesajul era una limită, în care o parte dintre locuitori plecau sau se pregăteau să plece la muncă. Este dificil să spui că nu vrei să deranjezi, fără a ține cont de persoanele care nu se află în locuințe, care circulă pe străzi sau urmează să plece la serviciu. Mesajele RO-ALERT se transmit pe baza informărilor primite de la ANM și sunt emise la nivelul dispeceratului, fără a fi necesare aprobări suplimentare. Codul roșu de ninsori și viscol presupune fenomene periculoase, precum copaci căzuți, cabluri electrice rupte, obiecte desprinse sau alte riscuri majore pentru populație'', a scris Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.
Șeful DSU a explicat că ''nu există posibilitatea de a separa, într-o zonă aflată sub incidența codului roșu, persoanele aflate în siguranță în locuințe de cele care sunt sau urmează să fie expuse, fără a cunoaște situația reală'' și a spus că momentan sunetul emis de mesaj nu poate fi modificat, dar că ''se lucrează la un semnal sonor mai puțin intruziv pentru alertele nocturne''.
''Sunetul emis de RO-ALERT este unul standard și nu poate fi modificat în prezent. Există însă demersuri pentru introducerea unui semnal sonor diferențiat, mai puțin intruziv, pentru situații care apar pe timpul nopții și nu necesită trezirea întregii populații, ci doar informarea persoanelor aflate în risc de expunere. Implementarea acestui lucru depinde de colaborarea cu principalii operatori de sisteme, respectiv Android și iOS. Vom ține populația informată cu privire la demersurile realizate'', a mai precizat Arafat.











