Vreme bună în week-end! Temperaturi mai mari decât normalul perioadei

Vreme bună în week-end! Temperaturi mai mari decât normalul perioadei
Potrivit ANM, în majoritatea zonelor, în special în regiunile extracarpatice, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât ar fi normal în această perioadă a anului.

Urmează câteva zile cu vreme mai caldă decât normalul perioadei, după care, de marţi, temperaturile scad uşor.

Sâmbătă, în sud şi sud-est cerul va fi variabil, iar în rest va avea înnorări temporare; izolat în nord şi nord-vest vor fi mai ales ploi, iar la munte, precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, îndeosebi pe creste.

Temperaturile maxime se vor încadra între 0...2 grade izolat în Transilvania şi 12...13 grade în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei; minimele termice vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade. Mai ales noaptea, se va semnala ceaţă, local în vest şi în centru şi izolat în rest.

Duminică vremea va fi caldă pentru această perioadă din în în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în cursul nopţii în vest, nord şi centru, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în zonele joase şi mai ales ninsori la munte. Vântul se va intensifica în partea a doua a intervalului în zona montană şi izolat în rest.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 15 grade, iar cele minime între -3 şi 6 grade. Izolat, în orele dimineţii, vor fi condiţii de ceaţă.

 

 

Comenteaza