Vremea se răceşte în toată ţara

Vremea se răceşte în toată ţara
Marţi, vremea se va răci accentuat în toată ţara, iar valorile termice vor deveni uşor mai coborâte decât mediile climatologice specifice datei în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 6 grade.

 
 
Cerul va fi temporar noros şi va ploua în Muntenia, Dobrogea, pe arii restrânse în Moldova şi cu totul izolat în restul teritoriului. La munte, trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Spre dimineaţă în nordul, nord-estul, centrul ţării, precum şi în zona deluroasă din restul teritoriului vor fi condiţii de brumă.
 
În capitală, vremea se va răci accentuat, iar valorile termice se vor situa uşor sub cele caracteristice datei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4-5 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească spre 2 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi ziua, va ploua. Vântul va sufla moderat în prima parte a intervalului şi în general slab noaptea.
 
Miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va prezenta intensificări locale în cursul zilei, apoi va diminua treptat în intensitate. 
 
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între 0 şi 10 grade. Spre dimineaţă, izolat, vor fi condiţii de ceaţă, iar în depresiuni şi de brumă.

Comenteaza