Foto P Weekend cu expoziții spectaculoase, târg de nunți și spectacol de teatru pentru copii, la Iulius Mall Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:33
- Promo
- Ascultă știrea
Când distracția, experiențele interactive și activitățile în familie se întâlnesc în același loc, știi că urmează un weekend plin de surprize la Iulius Mall Cluj.
Sfârșitul de săptămână îți aduce activități pentru toate vârstele: o expoziție spectaculoasă de tarantule și reptile vii, târg dedicat viitorilor miri și un nou spectacol de teatru pentru cei mici.
Până duminică, 22 martie 2026, Atriumul Iulius Mall găzduiește Expoziția Educativă de Tarantule și Reptile Vii, ce poate fi vizitată în intervalul orar 10:00 - 22:00. Evenimentul reunește peste 40 de specii de tarantule și 30 de exemplare de reptile vii, printre care șerpi exotici, cameleoni, șopârle și broaște țestoase. Printre cele mai impresionante apariții se află pitonul reticulat, pitonul verde de copac și varanul cu pete galbene, care te vor surprinde prin dimensiunile impresionante și coloritul spectaculos.
Accesul la expoziție se face pe bază de bilet, disponibil online pe platforma iabilet.ro, dar și de la Centrul Info Iulius Mall. Prețul unui bilet este de 25 de lei, iar copiii sub 3 ani beneficiază de intrare gratuită. Pentru grupurile mai mari de 10 persoane, prețul este redus la 20 lei. Accesul este gratuit pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorul acestora.
Vineri și sâmbătă, viitorii miri pot participa la Wedding Days, un eveniment dedicat pregătirilor pentru una dintre cele mai importante zile din viața unui cuplu. În cadrul târgului, aceștia vor descoperi o varietate de produse și servicii pentru nuntă: rochii de mireasă, costume, aranjamente florale, invitații, accesorii și multe alte idei pentru organizarea unui eveniment memorabil.
Atelierele de rochii de mireasă își vor prezenta noile creații, oferind posibilitatea viitoarelor mirese de a discuta cu specialiști în domeniu, care le vor ajuta să își găsească ținuta ideală pentru ziua cea mare. Domnii vor descoperi colecții variate de fracuri și costume. Din oferta expozanților nu lipsesc verighetele, cu un design aparte, inelele de logodnă și bijuterii speciale.
Weekend-ul aduce și un moment special pentru cei mici. Sâmbătă, 14 martie, de la ora 11:00, în zona food court, copiii sunt invitați să urmărească spectacolul de teatru „Fata moșului și fata babei”. Cei mici vor porni într-o călătorie plină de emoție și învățăminte despre bunătate, modestie și răsplata faptelor bune. Accesul la spectacol este gratuit.
Pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în Iulius Mall Cluj, nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Tik Tok.
Bucură-te de un weekend plin de activități interesante la Iulius Mall Cluj!














