Priveşte, citeşte! - Carti

Priveşte, citeşte! - Carti


“Zile şi nopţi în Irak”
de Paul Şerban Agachi
Editura Eikon


Surprinzătorul volum al universitarului clujean redă experienţa acestuia ca expert UNESCO într-unul dintre cele mai “fierbinţi” puncte ale globului, Irak, între 2000 şi 2003. Paul Şerban Agachi a contribuit la reconfigurarea învăţământului superior irakian şi a realizat un raport de dezvoltare pe următorii 10 ani a acestuia. Cartea are pagini spectaculoase, pentru că autorul a trecut prin diverse aventuri, de la cele birocratice la acelea date de inerentele diferenţe de civilizaţie. Volumul e structurat dinamic, având însemnări despre experienţele din teren, dar şi extrase din presa mondială cu privire la situaţia Irakului şi puncte de vedere ale ambelor tabere. Agachi se afla în Irak la 11 septembrie 2001, când a avut loc atentatul din New York şi relatează la cald reacţia lumii arabe la distrugerea celor două turnuri. Un alt capitol evocă însă şi sângeroasele atentate din Irak, inclusiv acela asupra taberelor ONU, relevând nesiguranţa permanentă a funcţionarilor internaţionali din Orientul Mijlociu.

“Ochiul lui Osiris”
de Mircea Muthu
Editura Eikon

“Mircea Muthu a publicat la Editura Eikon (...) un volum de dialoguri ce cuprinde interviurile pe care le-a acordat în ultimele două decenii (...). Ele interesează cu atât mai mult cu cât reputatul istoric al culturii, estetician, critic literar nu se numără printre cei ce caută cu tot dinadinsul luminile rampei, ci e, mai ales, un om de bibliotecă şi de catedră, preocupat de teme majore şi dificile, în primul rând, cum se ştie îndeosebi în mediile academice, de balcanismul literar şi, în general, de arealul cultural sud-est european, un spaţiu despre care afirmă în deplină cunoştinţă de cauză că este «un veritabil sac fără fund pentru cercetători». «Ardelean sută la sută», cum însuşi se simte, aş spune se legitimează, Mircea Muthu e de o consecvenţă exemplară (...). «Ochiul lui Osiris» atestă, între altele, tocmai această consecvenţă şi este, în fond, un autoportret al omului şi intelectualului”, consideră eseistul Constantin Coroiu. “Zile şi nopţi în Irak” şi “Ochiul lui Osiris” vor fi lansate luni, de la ora 12:00, în foaierul Clubului Colegiului Academic din Cluj.

“Trei vieţi. Pedeapsa”
de Monica Vlad
Preţ 44,90 lei

Acesta este primul volum dintr-o serie de trei romane despre viaţa lui Cătălin Botezatu şi prima biografie autorizată a celebrului creator de modă, scrisă de jurnalista Monica Vlad. “Pedeapsa” reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin, prezintă o lume dură în care unui bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, îi e aproape imposibil să se adapteze. În 1996, Cătălin Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat în ţară de bancrută frauduloasă. Romanul conţine în original scrisorile pe care deţinutul Cătălin Adrian Botezatu i le-a scris mamei lui din puşcăria de la Cremona. Monica Vlad s-a apucat de lucru la acest roman la doar câteva luni după ce Cătălin Botezatu fusese eliberat din închisoare, în urmă cu aproape 11 ani. La cei 44 de ani ai creatorului de modă, este momentul ca poveştile de viaţă ale acestuia să vadă lumina tiparului.

“Mirosul puşcăriei”
de Bodor Adam şi Balla Zsofia
Editura Curtea Veche
Preţ 17,00 lei

“Zona de graniţă, bineînţeles că nu întâmplător apare ea atât de des în scrierile mele. Oricum am lua-o, graniţa, cu împrejurimile ei, e un loc mult mai palpitant decât interiorul ţării. Este o zonă fascinantă, plină de vrajă, locul unor aventuri misterioase, unde peisajul, cu toate adierile sale, este plin de tensiune. În zonele răsăritene ale Europei, aceste locuri erau împrejmuite cu garduri de sârmă ghimpată, închise cu bariere, cu pichete care se înălţau ameninţătoare peste şanţuri cu apă, unde până şi zburătoarele erau dubioase”, consemnează scriitorul Bodor Adam, unul dintre cei mai importanţi autori maghiari contemporani, semnatar, printre altele, al romanului “Zona sinistra”, tradus deja în 16 limbi. Bodor s-a născut la Cluj, în 1936. După terminarea liceului a fost condamnat la închisoare pentru “complot împotriva statului”. S-a mutat în Ungaria în anul 1982, devenind o personalitate culturală. În acest volum, Bodor Adam poartă un dialog cu poeta şi jurnalista Balla Zsofia, şi ea clujeancă.

(C. GROZA)

Comenteaza