Actorul Gene Hackman și soţia sa au fost găsiţi morţi în casă
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Feb 2025, 11:38
- Cultură
- Ascultă știrea

Celebrul actor american Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți morți în locuința lor din statul New Mexico, SUA.
Poliția din comitatul Santa Fe a descoperit miercuri după-amiază trupul neînsuflețit al lui Hackman, în vârstă de 95 de ani, și al pianistei Betsy Arakawa, soția sa în vârstă de 63 de ani. Cei doi erau căsătoriți de 34 de ani. Alături de aceștia a fost găsit mort și câinele lor, scrie The New York Post.
Șeriful comitatului Santa Fe, Adan Mendoza, a confirmat vestea joi noaptea. Nu există suspiciuni de omor, iar cauza decesului nu a fost anunțată deocamdată.
Gene Hackman, considerat unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor, datorită rolurilor de vedetă din „The French Connection”, „Bonnie and Clyde” și „The Royal Tenenbaums”, s-a născut pe 30 ianuarie 1931 în oraşul San Bernardino, California (SUA) și are în palmares două Oscaruri, trei Globuri de Aur și premiul Cecil B. DeMille, acordat în 2003.
Gene a urmat liceul în Storm Lake, Iowa. La 16 ani a fugit de acasă şi s-a înrolat în Marina SUA, unde a activat patru ani şi jumătate ca operator radio. A fost trimis în China (Qingdao şi mai târziu în Shanghai), apoi în Hawaii şi Japonia.
A studiat apoi jurnalismul la Universitatea din Illinois, după care a început o carieră în televiziune. Mai târziu, se decide să devină actor şi se înscrie la şcoala Pasadena Playhouse din California, unde l-a cunoscut pe bunul său prieten Dustin Hoffman, care avea pe atunci doar 19 ani. Cei doi se mută la New York şi se înscriu la şcoala de teatru a lui George Morrison.
În 1964, la 34 de ani, Hackman ia o pauză de la Broadway pentru a juca în „Lilith” alături de Warren Beatty.
Ulterior, când Beatty își alege distribuția pentru filmul din 1967 „Bonnie și Clyde”, îl distribuie pe Hackman în rolul fratelui său mai mare, cu care obține o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, una dintre cele cinci premii de-a lungul carierei sale.
Pentru Hackman urmează o carieră de o jumătate de secol în actorie, care îi confirmă talentul.
În 2008, actorul a anunțat că se retrage din lumea filmului şi că se dedică scrierii romanelor.