A primit mandat pe şase luni la şefia Cluj Arena

A primit mandat pe şase luni la şefia Cluj Arena
Consiliul de Administraţie al Cluj Arena s-a întrunit astăzi pentru a lua o decizie cu privire la conducere, dar şi pentru a analiza situaţia stadionului. Chiar dacă nu s-a luat nici o decizie în privinţa principalului chiriaş (clubul Universitatea), s-a hotărât în schimb ca Radu Raţiu (foto) să rămână la şefia societăţii Cluj Arena în interimat pe o perioadă de şase luni.

Măsuri drastice pentru recuperarea datoriilor de la clubului Universitatea vor fi pronunţate, cel mai probabil, săptămâna viitoare, la o nouă întrunire a Consiliului de Administraţie al societăţii Cluj Arena. La şedinţa de ieri nu s-au luat decizii majore, au informat sursele ZIUA de CLUJ. Actualul director al societăţii, Radu Raţiu, a fost păstrat în funcţie pentru o perioadă de interimat de şase luni. Urmeaza ca Adunarea Generală a Acţionarilor să-l numească, săptămâna viitoare, şi pe noul preşedinte al Consiliului de Administraţie. „Cel mai probabil, acest post va fi ocupat de fostul prefect al Clujului, Florin Stamatian", susţin sursele ZIUA de CLUJ. După ce va fi numit în funcţie, Stamatian va avea sarcina să vină cu soluţii pentru recuperarea datoriilor de la clubul Universitatea Cluj. Sursele citate au informat că deocamdată, meciul dintre Universitatea şi Pandurii Târgu-Jiu se va juca fără probleme pe stadionul Cluj Arena. În schimb, s-ar putea ca în cazul în care Universitatea nu-şi achită o parte din datorii să i se interzică să mai joace pe stadionul clujean meciul cu Steaua.

Comenteaza