Ministrul Apelor şi Pădurilor: 8 milioane pentru amenajarea Someşului, noua pistă a aeroportului va fi dată în folosinţă în 2013 VIDEO
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 28 Mar 2013, 13:08
- Administraţie
- Ascultă știrea
Ministrul Apelor şi Pădurilor Lucia Varga a spus astăzi într-o conferinţă de presă că va încerca să soluţioneze cererea venită din partea Administraţiei Bazinale "Someş-Tisa" şi a Consiliului Judeţean privind proiectul de amenajare a Someşului. "Am înţeles necesitatea acestui proiect, mai cu seamă şi pentru că administraţia judeţeană are în derulare proiectul de dezvoltare a aeroportului", a spus ea. "O parte dintre lucrările de amenajare a râului sunt benefice pentru realizarea noii piste, aşa că vom încerca să alocăm pentru început 4 milioane de lei, urmând ca la o nouă rectificare să mai alocăm 4 milioane de lei".
Alocarea financiară pe care o promite Ministerul Apelor şi Pădurilor vizează partea de lucrări neeligibile, din proiectul de amenjare a Someşului. E vorba despre acele lucrări din zona Aeroportului, menite să faciliteze finalizarea noii piste de aterizare-decolare. Preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu spune că cei 8 milioane de lei vor fi suficienţi pentru devierea pârâurilor Becaş şi Murători, astfel încât pista de aterizare de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj să fie dată în folosinţă în acest an.