Promit un abator pentru fermierii clujeni, dar s-au încurcat în finanţare
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 09 Ian 2014, 21:00
- Administraţie
- Ascultă știrea
Deşi numără o mulţime de fermieri, Clujul face parte din categoria judeţelor care nu dispun de un centru de sacrificare a animalelor. Astfel, încă de anul trecut, administraţia judeţeană a luat decizia de a se implica în realizarea unei astfel de investiţii. Primăria Iclod s-a oferit să pună un teren la dispoziţie în sensul acesta, iar Consiliul Judeţean s-a angajat să găsească o soluţie pentru realizarea investiţiei. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că în 2014 lucrările pentru acest obiectiv vor fi finanţate din bugetul Consiliului Judeţean. Preşedintele Horia Uioreanu spune că niciodată nu s-a pus problema ca instituţia pe care o conduce să suporte costurile pentru acest obiectiv şi că soluţia constă în cooptarea unor parteneri privaţi.
Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a afirmat că una dintre priorităţile administraţiei judeţene în 2014 vizează investiţia abatorului din Iclod. „Primăria Iclod a dat teren pentru acestă investiţie. Consiliul Judeţean s-a angajat să facă proiectul tehnic şi să execute lucrările. Am început deja cu partea tehnică, urmează ca anul acesta să alocăm fonduri pentru execuţia investiţiei", a subliniat Remus Lăpuşan. În opinia sa, fermierii au nevoie de sprijin, mai ales că la Cluj nu există nici un centru pentru sacrificarea bovinelor şi ovinelor. „Vom găsi o soluţie pentru a aloca fonduri pentru această investiţie", a comentat Lăpuşan.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Uioreanu, admite că e necesar să se investească în construcţia unui abator în comuna Iclod, însă spune că finanţarea trebuie realizată de partenerii privaţi cu care instituţia va intra într-o asociere. „Niciodată nu s-a pus problema ca banii pentru această investiţie să fie asiguraţi din bugetul Consiliului Judeţean. Asta nu înseamnă că nu vom face tot ce se poate face pentru realizarea acestui obiectiv. Am finanţat execuţia studiilor tehnice, iar acum vom încerca să cooptăm unul sau mai mulţi parteneri privaţi. Fie noi, Consiliul Judeţean, fie Centrul Agro Transilvania va putea încheia o asociere cu partenerul privat care va dori să investească în acest centru de sacrificare a animalelor. Sper şi eu ca fermierii clujeni să poată dispune de acest abator cât mai curând posibil", a comentat Uioreanu.
Primarul comunei Iclod, Emil Ioan Pârţoc, a apreciat că investiţia într-un abator de mai mici dimensiuni a fost estimată la peste 1 milion de euro. „Sigur, nu dispun de toate datele tehnice dar cred că administraţia judeţeană va reuşi să găsească o soluţie juridică pentru realizarea acestui abator în comuna noastră. Există posibilitatea încheierii unei asocieri cu fermierii noştri. Se poate ca în acest parteneriat să intre şi Centrul Agroalimentar din Dezmir, aflat în subordinea Consiliului Judeţean. Acest centru deţine spaţii de refrigerare pentru produse de carne, prin urmare, cred că parteneriatul pentru realizarea unui abator ar fi benefic. Există posibilitatea ca acţionarii abatorului să devină unii investitori locali care au interes pentru această afacere. Sunt mai multe posibilităţi, aşteptăm ca administraţia judeţeană să ia o decizie", a spus primarul Emil Ioan Pârţoc. El a mai precizat că în ultimul an, crescătorii de ovine s-au dublat în zona Iclod: "Am ajuns să avem peste 12.000 de ovine numai în Iclod. Avem de asemenea şi 20 de crescători de bovine, dintre care 10 cresc animalele numai pentru carne".