Descinderi DNA la Primăria Cluj-Napoca. Reacţia primarului FOTO/ VIDEO
- Scris de Teodora Demian
- 07 Oct 2015, 11:09
- Administraţie
- Ascultă știrea
Anchetatorii anticorupţie, însoţiţi de jandarmi, au făcut verificări la biroul Serviciului Tehnic din cadrul Direcţiei Tehnice, condusă de Virgil Poruțiu, fiind solicitate copii după documente şi contracte încheiate între municipalitate şi societatea ploieşteană Coral Impex, cea care se ocupă de deratizare şi dezinsecţie.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a precizat că procurorii DNA verifică toate documentele legate de această companie cu care municipalitatea clujeană are contract din 2006, prelungit printr-o hotărâre de Consiliu Local din 2010.
"Procurorii au depus o cerere, înregistrată miercuri dimineaţă, prin care solicită să li se pună la dispoziţie copii după hotărâri de Consiliu Local, contracte de prestări servicii şi contracte de sponsorizare încheiate între municipalitate şi SC Coral Impex, furnizorul nostru de servicii de deratizare şi dezinsecţie din 2006", a declarat Buzatu.
UPDATE: Reprezentanţii primăriei au dus în biroul în care se desfăşoară percheziţiile două copiatoare.
Reacţia primarului Emil Boc
Primarul municipiului, Emil Boc, a afirmat că procurorii DNA au solicitat documente legate de contractul cu Coral Impex, având suspiciuni cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de funcţionari ai administraţiei publice locale, menţionând că nu a avut sesizări privind probleme cu acel contract.
El a declarat presei că în baza unei ordonanţe emise de Serviciul Teritorial Cluj al DNA au fost solicitate primăriei mai multe documente legate de contractul cu Coral Impex.
"E vorba de HCL din 2006, de o hotărâre de prelungire a contractului cu Coral Impex din 2010, de dosare care vizează plăţile dispuse, recepţia zilnică a lucrărilor, înscrisuri privind zonele care fac obiectul activităţilor de dezinsecţie şi deratizare şi contracte de sponsorizare încheiate între Coral şi Primărie. Se precizează în document că sunt suspiciuni cu privire la cercetarea unor posibile fapte de corupţie săvârşite de funcţionari ai administraţiei publice locale. Asta este ceea ce am primit, asta am dat mai departe", a spus Boc.
Întrebat dacă ştie să fi fost probleme cu acest contract, el a afirmat că documentul a fost încheiat în 2006 şi s-a prelungit în 2010, apreciind că prelungirea a fost "legală, prin Consiliul Local, cu toate procedurile aferente".
"Nu am avut niciun fel de sesizare de probleme pe parcursul anilor că acel contract ar fi avut vreo problemă. Nu ştiu la ce fel de suspiciuni se referă cei de la DNA, dar acestea există şi se cercetează", a precizat edilul. Surse judiciare au declarat că verificări au avut loc şi la sediul Coral Impex din Cluj-Napoca, din cartierul Gheorgheni.
Percheziţiile, derulate la nivel naţional
În acelaşi timp, surse din cadrul primăriei au specificat că anchetatorii anticorupţie desfăşoară percheziţii similare şi în alte oraşe, la instituţii care au încheiate contracte cu această firmă.
"Din câte am înţeles verificările vizează contractele derulate de Coral Impex la nivel naţional, nu au legătură directă cu Primăria Cluj-Napoca, însă întrucât avem în derulare un contract cu ei anchetatorii au descins şi aici", a declarat sursa citată.
De altfel, conform unui comunicat de presă remis de DNA, descinderile au loc în 32 de locaţii din şase judeţe.
"În cursul zilei de 7 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 32 de locații situate în județele Cluj, Alba, Sălaj, Sibiu, Mureş şi Prahova, din care 5 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată în documentul citat.
Contractul iniţial, prelungit pe vremea lui Apostu
Serviciul de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie a municipiului a fost concesionat de Primăria Cluj-Napoca societăţii Coral Impex în 2006, prin licitaţie, la o redevenţă de 5.000 de euro/an, pe o perioadă de cinci ani.
Contractul trebuia să expire în 2011, însă în timpul mandatului de primar al lui Sorin Apostu, condamnat între timp pentru corupție, a fost prelungit încă 7 ani şi 7 luni, din 12 iulie 2011 până în 12 februarie 2019. Drept motivaţie pentru hotărârea luată a stat faptul că operatorul ar fi făcut o serie de investiţii şi ar fi achiziţionat utilaje pentru a face faţă cerinţelor primăriei, dar nu a reuşit să le amortizeze pe parcursul celor patru ani de contract deja scurşi la momentul 2010.
Potrivit informaţiilor făcute publice de reprezentanţii municipalităţii, Coral Impex a încasat în nouă ani de contract peste 66 de milioane de lei, adică 15 milioane de euro, jumătate din sumă fiind plătită în trei ani de contract prelungit.