News alert Exclusiv DNA despre perchezițiile de la Primăria Cluj-Napoca: „Este un dosar penal, colectăm probe”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:17
- Eveniment
- Ascultă știrea
Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au desfășurat, miercuri dimineață, percheziții la sediul Primăriei Cluj-Napoca.
Contactați de ZIUA de CLUJ, reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au precizat că, deocamdată, instituția nu va face nicio comunicare publică pe această temă, menționând însă că este vorba despre un dosar penal aflat în lucru.
„Momentan nu vom face nicio comunicare publică. Sunt în desfășurare activități procedurale într-un dosar penal aflat în faza de strângere a probelor. Mai multe detalii nu pot fi oferite la acest moment”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Ionuț Babușcă, ofițer de poliție judiciară în cadrul Biroului de Informare și Relații Publice al DNA.
Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au confirmat, la rândul lor, că au pus la dispoziția procurorilor documentele solicitate.
„La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca, în această dimineață, a pus la dispoziția organelor de control documentele cerute în cadrul demersului DNA. Activitatea primăriei se desfășoară normal și colaborează instituțional cu organele statului, potrivit prevederilor legale”, au transmis oficialii Primăriei.
Până în prezent, nu se cunosc acuzațiile și nici persoanele vizate de anchetă.











