300 de milioane de euro, atrase de Compania de Apă Someş de la Uniunea Europeană. Ce planuri are

300 de milioane de euro, atrase de Compania de Apă Someş de la Uniunea Europeană. Ce planuri are
Compania de Apă Someş (CASSA) a reuşit să atragă până în prezent de la Uniunea Europeană 300 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru derularea a patru proiecte majore de investiţii, susţine conducerea societăţii.

În momentul de faţă se află în curs de finalizare Programul din Fondul de Coeziune, etapa 2007-2015, un proiect a cărui valoare totală este de 196,9 milioane de euro şi care ar trebui terminat până în decembrie. 

Obiectivul acestuia este acela de a creşte calitatea serviciilor, prin creşterea numărului de persoane cu acces la o reţea de apă conformă normelor UE şi a populaţiei conectate la o reţea de canalizare. "În acest moment dintre contractele de lucrări mai este în curs doar cel de modernizare a staţiei de epurare din Zalău", susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, acţionarul majoritar al companiei.

În ceea ce priveşte planurile de viitor, CASSA intenţionează să contracteze cea de-a cincea finanţare nerambursabilă majoră de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), etapa a II-a a Programului Operaţional Sectorial Mediu, cu o valoare propusă de 250 de milioane de euro.

Scopul finanţării vizate îl reprezintă continuarea seriei de investiţii de modernizare şi extindere a infrastructurii de alimentare cu apă şi de canalizare în judeţele Cluj şi Sălaj, astfel încât toţi locuitorii ariei urbane să beneficieze de apă şi canalizare la standarde europene. De asemenea, se doreşte extinderea reţelelor de apă pentru toate localităţile rurale mai mari de 50 de locuitori.

"Principala lucrare fizică de anvergură o va constitui realizarea unei aducţiuni de aproximativ 160 km care va transporta apa de la staţia de tratare Gilău în judeţul Sălaj. Ulterior, peste 430 km de aducţiuni vor fi construiţi ca şi ramificaţii ale aducţiunii Cluj-Sălaj, astfel încât să existe posibilitatea branşării cât mai multor localităţi rurale din cele două judeţe", au mai precizat reprezentanţii forului administrativ judeţean.

Compania de Apă Someş este al doilea operator de apă din România, după Bucureşti. Printr-o infrastructură ce măsoară 3.065 km de reţele de apă şi 1.468 km de reţele de canal, răspândite pe o suprafaţă de 10.000 km pătraţi, deserveşte opt municipii / oraşe şi 188 de localităţi rurale din judeţele Cluj şi Sălaj, însumând 780.000 de locuitori.

Comenteaza