Primăria începe dezinsecţia. Când va avea loc acţiunea
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Apr 2016, 11:58
- Administraţie
- Ascultă știrea

Aceasta se va desfăşura în perioada 11 - 26 aprilie, între orele 21:00 şi 05:00, iar în cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va decala și/ sau prelungi.
Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma SC Coral Impex SRL, conform contractului de concensionare a serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul.
"Substanţele folosite în acţiunea de dezinsecţie sunt K"OTRHINE PROFI EC 250 - substanță pentru combaterea adulților şi BAYICIDAL WP 25 - insecticid pentru combaterea larvelor. Produsele menţionate sunt avizate de Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xn, respectiv Xi de toxicitate şi se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană", au transmis autorităţile locale.
Reprezentanţii primăriei fac un apel către cetăţenii, asociaţiile de locatari şi proprietari, agenţii economici şi instituţiile de pe raza municipiului ca odată cu acţiunea de pe domeniul public să efectueze dezinsecţia pe proprietăţi, clădiri şi subsolul blocurilor.