Primăria dă note caselor. Atenţie! Ai punctaj mare, eşti bun de plată

Primăria dă note caselor. Atenţie! Ai punctaj mare, eşti bun de plată
Poliţiştii locali vor merge să inspecteze casele clujenilor şi le vor da note.

Consiliul local este chemat miercuri să aprobe completările la regulamentul de identificare a clădirilor şi terenurilor neîngrijite din intravilanul municipiului propuse de primărie. Aşa cum se ştie, de anul viitor proprietarii unor astfel de clădiri şi terenuri vor fi obligaţi să plătească impozite majorate cu până la 500%. Primăria doreşte astfel să îi determine să îşi renoveze imobilele şi să dea atenţie terenurilor pe care le deţin, astfel încât Clujul să nu mai arate ca un oraş în paragină, cum pare acum, pe alocuri.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal înţelege prin clădiri neîngrijite acele imobile care sunt în stare avansată de degradare, insalubre, cu faţade nereparate, necurăţate, netencuite, nezugrăvite, cu geamuri sparte, iar în cazul terenurilor, că sunt în stare de paragină, acoperite de buruieni, părăsite, abandonate, insalubre, necurăţate, cu garduri nereparate sau neîntreţinute.

În completările propuse de aparatul din primărie se regăseşte şi unitatea de măsură a degradării, mai exact punctajul pe baza căruia clădirile sau terenurile vor fi sau nu declarate neîngrijite. Practic, poliţiştii locali vor da note caselor, pe baza acestui punctaj propus spre aprobare consilierilor locali.

Municipalitatea a împărţit evaluarea imobilelor pe două capitole, acoperiş şi faţade, fiecare împărţite în degradări minore şi majore. Cel mai aspru sunt punctate crăpăturile de dimensiuni mari la pereţi, clădire-ruină, 25 de puncte. Dacă aveţi elemente lipsă din pereţi sau balcoane, între 10 şi 30% din suprafaţă, veţi fi sancţionaţi cu 16 puncte, iar dacă elementele din lemn ale şarpantei lipsesc sau sunt rupte, vă costă 15 puncte. Cu 10 puncte sunt penalizate elementele de décor desprinse sau care prezintă pericol de cădere, jgheaburile şi burlanele deteriorate, tencuiala degradată pe 30% din suprafaţa totală sau porţiuni de tencuială care cad. Coşurile de fum cu cărămizi desprinse sunt sancţionate cu 8 puncte.

Punctajul total al degradării se împarte apoi la punctajul de referinţă (se obţine prin scăderea punctajului maxim al unor elemente supuse evluării care însă nu pot fi evaluate - pentru că nu există - din totalul maxim de 100 de puncte) pentru a oferi punctajul procentual.

Cu peste 25,1 %, imobilul este considerat nesatisfăcător, iar proprietarii sunt puşi la plată. Între 6,1 şi 25%, clădirile sunt considerate satisfăcătoare, între 0,1 şi 6%, sunt în stare bună, iar cele cu 0% sunt evident premiantele, cu o stare foarte bună.

Găsiţi ataşat acestui articol proiectul de HCL.

În 2013, administraţia locală a pus la punct procedura de refaţadizare a clădirilor din centrul istoric al oraşului. Atunci, autorităţile anunţau că vor suporta 20% din costul lucrărilor, iar restul de 80% din sumă va fi acordată cu titlu de împrumut proprietarilor de clădiri care nu au bani pentru modernizare, oamenii fiind obligaţi să returneze banii în 10 ani. Dintre cei somaţi, mai puţin de 10% au demarat ulterior lucrările de refaţadizare.

Municipalitatea a încerca anul trecut să sancţioneze proprietarii indisciplinaţi, dar legea nu i-a permis să facă acest lucru. Noul Cod fiscal i-a venit între timp în ajutor, oferindu-i puteri sporite. Practic, deţinătorii de clădiri sau terenuri intravilane neîngrijite ar urma, pe noul act normativ, să plătească impozite majorate.

Conform unei hotărâri de consiliu local (HCL), Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Poliţiei Locale este cea care va trebui să raporteze care sunt clădirile şi terenurile neîngrijite. Poliţiştii primăriei vor trebui să fotografieze toate proprietăţile lăsate în paragină, iar pozele vor fi ataşate notei de conformitate.

„Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală este abilitată să efectueze verificări pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi să întocmească fişele de evaluare, nota de constatare, somaţia şi procesul verbal de conformitate. Nota de constatare va fi însoţită obligatoriu de schiţe foto, care să ateste starea clădirii/terenului la data inspecţiei", se arată în HCL-ul votat luna trecută.

Consilierii au stabilit că poliţiştii trebuie să trimită somaţiile până cel târziu în 31 iulie a fiecărui an, iar proprietarii au timp până în 30 noiembrie să obţină avizele pentru a porni la treabă. Dacă până atunci nu încep lucrările, vor fi impozitaţi mai scump.

Nivelul exact al majorării impozitului este de până la 500%, dar acesta urmează să fie stabilit în fiecare an de consiliul local.

Inclusiv primăria este pusă în situaţia de a refaţadiza clădiri, la care este proprietară sau coproprietară. La nouă clădiri au fost scoase la licitaţie serviciile de proiectare, dar primarul Emil Boc s-a plâns că la patru dintre imobile nu s-a înscris nicio firmă de proiectare.

 

Comenteaza