Răsare un alt bloc între case. Culmea, a fost demolat şi reautorizat. Vecinii cer RE-DEMOLAREA
- Scris de Ionel Lespuc
- 20 Oct 2016, 18:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
Pe strada Rarău se construieşte un bloc cu subsol, demisol, parter şi patru etaje, dintre care două retrase. Nu e vreun turn, dar poate fi considerat uşor un gigant dacă e să ne raportăm la construcţiile dimprejur, toate joase. În plus, imobilul vine în capătul unei străzi înguste şi înfundate.
Nu a făcut nimeni un studiu de trafic să vadă cum va ieşi sau va intra un număr dublu de maşini pe străduţa care se varsă în artera Eremia Grigorescu. Vecinii au dat în judecată primarul, Consiliul Local, dar şi beneficiarii. Lucrările nu s-au oprit nici măcar după ce presa a făcut vâlvă. Ieri, muncitorii trebăluiau de zor.
Trebuie să ştiţi că acest imobil se naşte pe locul primului bloc ilegal demolat din Cluj. În decembrie 2009, proprietarul de la acea vreme, Madarasz Gustav, decedat între timp, a câştigat un proces împotriva celor care construiau abuziv pe terenul său. Executorul judecătoresc a dus la îndeplinire decizia instanţei, de demolare a fundaţiei şi stâlpilor care existau la acel moment. După şapte ani, blocul răsare din nou.
Vecinii sunt revoltaţi şi au pus bazele unei asociaţii
14 vecini s-au pus de acord să contacteze un avocat şi să pornească un proces. În 8 septembrie, avocata Letiţia Mihaela Morar a înregistrat acţiunea de suspendare a executării actului administrativ la Tribunalul Cluj. După aceea, vecinii au decis să îşi înfiinţeze o asociaţie prin care să lupte cu mai mult succes împotriva proiectului.
„Prin actul administrativ - autorizație de construire nr. 388/14.04.2014 pentru "continuarea lucrărilor fără modificarea soluției constructive la AC nr. 2154/10.10.2007 - imobil de locuințe S+D+2E+3R+4R", avându-i ca beneficiari pe numiții Florea Aurel Ioan, Gavriș Sorin Mihai, Gavriș Maria Monica, s-a autorizat executarea unui imobil de locuințe colective, în totală contradicție cu funcțiunea de locuințe individuale, specifică stăzii Rarău, având un regim de înălțime și indici urbanistici superiori tuturor imobilelor de pe str. Rarău", se arată în acţiunea în contencios administrativ.
Se mai arată şi că beneficiarii nu au un certificat de urbanism, emis în scopul elaborării unui Plan Urbansitic Zonal. În acţiune se spune că singurul certificat de urbanism existent în cadrul documentației are menționat ca scop al emiterii "informarea".
Drept urmare, avocata cere demolarea imobilului. Acest lucru "se impune în vederea restabilirii situației anterioare vătămărilor cauzate prin construcția edificată în baza unor acte administrative nelegale", subliniază Letiţia Morar.
„Primăria a fost penibilă"
Avocata a făcut şi o plângere prealabilă adresată primarului Emil Boc, în care se arată încă o dată că s-a depăşit coeficientul de utilizare a terenului, că imobilul nu respectă regimul de înălţime, aliniamentul şi retragerea. A primit drept răspuns citate din legi: <„conform art. 7, alin (6) din legea 50/1991 (...) în situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se va putea emite o nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar emiterea unui nou certificat de urbanism".
Emiterea celei de-a doua autorizaţii de construire nr. 388/14.04.2014 s-a făcut fără modificarea caracteristicilor din autorizaia de construire iniţială 2154/10.12.2007>. O observaţie uşor de făcut este că şi în 2007 primar era tot Emil Boc.
„Primăria a fost penibilă în felul în care s-a justificat. Sunt încălcări flagrante ale indicilor urbanistici. Este un bloc unde ar urma să locuiască oameni cât toţi ceilalţi de pe stradă. Strică tot aspectul şi tot confortul", a spus unul dintre vecinii supăraţi, omul de afaceri Ştefan Gadola.
Cine sunt constructorii
Beneficiarii proiectului sunt medicul oncolog Sorin Mihai Gravriş şi soţia sa, oftalmologul Monica Gavriş. De asemenea, apare şi un intermediar, Ioan Aurel Florea. Între timp, însă, se pare că s-au schimbat beneficiarii.
Noii proprietari ai construcţiei cu scandal sunt o doamnă, Veronica Monica Mânzat, administrator al societăţii M&F Construct Drumuri şi Poduri, respectiv un constructor din judeţul Satu Mare, Florin Pop, care s-a „afirmat" ridicând blocuri în zona Terra din Floreşti. Pop este proprietarul Engil Holding SRL.
O analiză scurtă ne arată puţine despre Pop şi multe despre familia Mânzat, care a mai construit un uriaş bloc de locuinţe pe strada Corneliu Coposu, de asemenea contestat de vecini. Doamna Mânzat este asociată într-o firmă cu tatăl fostului şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Cristian Pintea.
Felician Mânzat, soţul Veronicăi, a pornit la drum cu magazine de piese auto, dar a cotit-o spre asfaltări şi construcţii de blocuri. Esco M este societatea pentru piese, iar Build Center Construct şi M&F Construct, pentru construcţii. Build Center este firma care a asfaltat 2 km de drum în comuna Chinteni, în urmă cu câţiva ani.
„Blocul este prea mare, strada este îngustă şi înfundată, două maşini abia trec în paralel. Aglomerarea şi înălţimea blocului sunt problemele. Le-am oferit şi noi consultanţă celor de acolo, dar contactaseră deja un avocat atunci când am vorbit. Îi susţinem şi le oferim sprijin prin prisma experienţei noastre", a spus Elek Levente, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Urbanistică a Clujului.