Un şef de partid a venit să se războiască la Consiliul Local şi să ceară respect şi fair-play.
”Cu toții ne confruntăm cu vremuri mai întunecate decât înainte - unguri și români deopotrivă”, scrie fostul lider interimar al USR, Elek Levente, într-un mesaj adresat votanților UDMR.
USR a decis la referendumul organizat pe tema Coaliției pentru Familie să se poziționeze referitor la modificarea Legii fundamentale și a anunțat că se opune modificării Constituției, a anunțat președintele interimar Elek Levente.
Lideri clujeni ai partidelor din opoziţie spun că se poartă negocieri pentru formarea unei noi majorităţi fără PSD, dar că ar trebui luată serios în calcul şi ideea alegerilor anticipate.
Partidele din opoziţie încearcă şi ele să profite cum pot de conflictul intern din PSD şi de criza politică creată.
Preşedintele USR Cluj va prelua şefia interimară a Uniunii Salvaţi România după demisia lui Nicuşor Dan.
Elek Levente, preşedintele USR Cluj şi vicepreşedintele formaţiunii politice la nivel naţional, este invitatul emisiunii 1 la 1, de luni, la Realitatea FM Cluj, moderată de jurnalistul Ionel Lespuc.
Cea de a doua – şi cea mai importantă – zi a congresului USR găzduit de Cluj-Napoca a debutat cu o întârziere de o oră şi cu o schimbare de program
Peste o săptămână se va desfăşura cel mai important eveniment politic găzduit în acest an de Cluj-Napoca, Congresul USR. Şase clujeni visează să facă parte din conducerea centrală a partidului anti-sistem. Unul vânează chiar funcţia lui Nicuşor Dan.
Recomandări: