S-a semnat contractul. Turda are transport public încă şase luni

S-a semnat contractul. Turda are transport public încă şase luni
Contractul vechi a expirat miercuri, dar s-a semnat deja prelungirea pentru încă şase luni. Turda a semnat actul adiţional cu STP.

Primăria Turda a semnat prelungirea contractului cu STP Alba, punct de lucru Turda, pentru transportul public de persoane. Miercuri, precedenta înţelegere de prelungire ar fi expirat. Tema transportului local s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului local de joia trecută, iar consilierii s-au exprimat în favoarea continuităţii.

STP a fost desemnată câştigătoare a unei atribuiri din 2009 şi asigură transportul de persoane din municipiul Turda din aprilie 2010. Înţelegerea a fost făcută pe şase ani şi a expirat în 2 mai 2016. Pentru că municipalitatea nu a putut să organizeze la timp o altă procedută de licitaţie, fostul primar, Tudor Ştefănie, a propus prelungirea contractului pentru şase luni. Acum a venit rândul noului primar, Cristian Matei, să îşi pună semnătura pe un act adiţional. Acesta îşi va înceta valabilitatea în 2 mai 2017 şi se poate, de asemenea, prelungi. Din partea municipalităţii au mai semnat directorul executiv şi consilierul juridic al instituţiei, în vreme ce STP a fost reprezentată de directorul general de la Alba Iulia, Stelian Nicola.

"Prelungirea expiră în 2 noiembrie şi am decis să reînnoim pe şase luni. Sper ca STP să fie de acord, altfel nu ştiu ce am putea face. Între timp, înscriem anunţul de licitaţie în jurnalul oficial al Uniunii Europene; am înţeles că acest demers trebuie făcut cu un an înainte de atribuire. Am cerut Autorităţii Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) să ne confirme că facem lucrurile corect, pentru că au existat transportatori care au spus că prevederea intră în vigoare doar de la 1 ianuarie 2018. Aşteptăm să primim un răspuns", declara Matei, săptămâna trecută, pentru Linia9.ro. Dacă va trebui să aştepte un an, e limpede că STP va mai beneficia de o propunere de prelungire în primăvară.

Chiar dacă vedeau lucrurile puţin diferit, cei de la STP au fost de acord cu prelungirea contractului în condiţiile propuse de municipalitate. „Noi am trimis zilele trecute o adresă la Primărie, prin care aminteam că va expira contractul în noiembrie. Am propus prelungirea contractului până la desemnarea unui noi operator de transport, dar nu mai mult de trei ani. Regulamentul european 1370 permite prelungirea contractelor cu până la jumătate din durata lor iniţială, dacă nu s-a realizat amortizarea bunurilor incluse în înţelegere. În cazul nostru, contractul a fost pe şase ani. Dar Primăria a propus prelungirea contractului pe şase luni, aşa s-au gândit ei. Sigur că suntem de acord să mergem mai departe, pentru a exista continuitate şi pentru ca turdenii să nu rămână fără un serviciu de transport", spunea miercurea trecută Robert-Dan Mostecky, directorul de la Turda al STP.

La începutul acestei săptămâni, STP a lăudat modul în care colaborează cu Primăria Turda de la instalarea lui Cristian Matei. "Până anul trecut, în lipsa unui dialog deschis cu Executivul Municipiului Turda, care a suspendat din anul 2012 plata compensaţiei necesare acoperirii cheltuielilor la care suntem obligaţi prin prestarea serviciului în conformitate cu caietele de sarcini, STP Turda a acumulat restanțe pe care le resimţim şi în prezent, întrucât între anii 2012-2015 am înregistrat pierderi lunare care treceau de 200.000 lei, punându-se în pericol efectuarea de transport local la Turda. Toate aceste sume neîncasate fac în prezent obiectul unor litigii deschise în perioada 2013-2015 şi aflate pe rol la Tribunalul Cluj. În prezent, există un echilibru între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate, iar modul onest de abordare de până acum al noii conduceri a oraşului ne dă speranţă că toate problemele pot fi soluţionate astfel încât locuitorii Municipiului Turda să beneficieze în continuare de servicii de transport public local", se arată într-un comunicat de presă.

 

 

 

Comenteaza