Ăsta da lux: 5.700 de euro metrul pătrat construit! Ce-i drept, în buricul Clujului

Ăsta da lux: 5.700 de euro metrul pătrat construit! Ce-i drept, în buricul Clujului
Sumă foarte mare plătită de Primărie pentru două chioşcuri ce ar urma să se ridice în Piaţa Unirii.

Discuţii aprinse marţi, în şedinţa de Consiliul Local, la punctul de pe ordinea de zi care prevedea închirierea prin licitaţie publică a chioşcurilor multifuncţionale care urmează să fie construite pe latura de vest a Pieţei Unirii. Totul a plecat de la un calcul pe care consilierul local PSD Dan Morar l-a făcut şi care a luat prin surprindere pe toată lumea.

Astfel, la punctul j al articolului 4 din contractul de închiriere ce urma să fie aprobat se arăta următorul lucru: „În cazul închirierii chioşcurilor, locatarul este obligat să constituie garanţia pentru chioşc, în cuantum de 24.530,20 lei, reprezentând 10% din valoarea acestuia cu TVA". Morar a făcut rapid regula de 3 simplă şi a aflat cât valoarează un chioşc: 245.302 lei, adică 54.318 euro, la cursul BNR de marţi (4,5160 lei pentru un euro).

Suma este cel puţin piperată, având în vedere că un chioşc are 9,45 metri pătraţi (3,5 metri x 2,7 metri). În Piaţa Unirii, în cadrul proiectului de pietonalizare, este prevăzută construirea a două astfel de chioşcuri.

5.548

euro ar fi preţul pentru metrul pătrat construit în cazul chioşcurilor, cam de cinci ori mai mult decât în cazul unui apartament de lux, cu încălzire în podea.

După ce Dan Morar a cerut precizări, dezbaterea pe acest punct al ordinii de zi a fost suspendată, iar specialiştii din aparatul Primăriei au fost trimişi să verifice cifrele. După aproximativ o oră, discuţia s-a reluat cu confirmarea că sumele sunt corecte.

„Mi se pare exagerat ca un chioşc să coste 55.000 de euro", a subliniat Morar.

Primarul Emil Boc a ripostat: „Proiectul este asumat de specialişti cu semnătură. Procedura a fost făcută ca la carte. Sunt materiale de calitate, pentru că vorbim despre centrul Clujului. Nu o să punem cutii de carton în Piaţa Unirii". El a fost completat de viceprimarul Dan Tarcea. „Este ca în cazul automobilelor: ne dorim o maşină nemţească sau una chinezească?", a spus Tarcea. Nu îl poţi contrazice pe viceprimar. Am găsit şi modele potrivite de maşini ce pot fi parcate în loc de chioşcuri: o limuzină Mercedes E300, la 53.000 de euro, sau un BMW Seria 5 Sedan, cu 54.000 de euro.

Proiectul a trecut cu 19 voturi pentru, din partea PNL şi UDMR, respectiv cu cinci abţineri, ale PSD, UNPR şi ALDE.

Discuţiile nu s-au încheiat nici după şedinţă. Ovidiu Câmpean, directorul Direcției de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, le-a explicat celor din opoziţie că municipalitatea nu a licitat un chioşc, ci întregul proiect. „Conform legii, la proiectele de construcţie se licitează liste de cantităţi de materiale. Chioşcurile fac parte din proiectul întreg de modernizare a Pieţei Unirii. La preţul unitar, noi nu putem interveni. Se ia în calcul cel mai mic preţ pentru toată lista de materiale", a spus Câmpean.

DECLARAŢIE

"Este șocant că nimeni din actualul executiv și consilierii din majoritate să nu știe despre problemă, să nu cunoască detalii despre proiectul votat. Continuăm cu investițiile la un preț nejustificat din banul public. Pe lângă un parking de 8,5 milioane de euro, avem chioșcuri de 9 mp la 55.000 euro".

Dan Morar, consilier local PSD

Comenteaza