Autostrada "muzeu" de lângă Cluj. Lucrările sunt pe ultima sută de metri. De ce nu va fi circulabilă FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Oct 2017, 11:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

O serie de fotografii, publicate vineri seara pe pagina de Facebook a CNADNR, arată că lucrările sunt pe ultima sută de metri.
Lotul de 8,7 km va deveni însă "muzeu" pentru că șoferii nu vor putea circula pe aici minim un an de zile până la finalizarea podului peste Someş. Tirrena Scavi este câştigătoarea licitaţiei de aproape 6 milioane de euro pentru construcţia podului care va lega cele două tronsoane ale Autostrăzii Transilvania, Turda - Gilău şi Gilău - Nădăşel. Istoria acestui pod peste Someş este veche. El a fost inclus iniţial în lotul de autostradă pe care trebuia să-l facă Bechtel. Compania americană a început lucrul la pod, dar nu l-a terminat. În 2013 a fost reziliat contractul pe care Bechtel îl avea cu statul român.
Atunci când s-au licitat cei 8,7 km de autostradă dintre Gilău şi Nădăşel, în 2011, nu a fost cuprins şi acest pod în lucrare, pentru că la acel moment era în lucru la Bechtel, rezilierea contractului cu firma americană fiind făcută după finalizarea licitaţiei pentru tronsonul Gilău - Nădăşel.
În 2014 a mai fost o tentativă de realizare a acestui pod, dar ea a eşuat. Atunci a fost licitată proiectarea și execuția podului, care a fost, anulată însă pe motiv că ofertele ar fi fost neconforme. În 2015, s-a decis din nou scoaterea la licitație, doar pentru lucrările de execuție.
Amintim că, în luna mai 2017, sensul giratoriu al nodului Nădășelu a fost deschis circulaţiei auto.