40 de km fară toalete, la intrarea în țară de la Nădlac
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Oct 2016, 11:42
- Administraţie
- Ascultă știrea

Noroc cu Autostrada Nădlac-Arad, chiar dacă toaletele de pe întreg tronsonul sunt închise, călătorind pe autostradă, oamenii au șansa să ajungă cât mai repede la un grup sanitar funcțional, pe care l-ar putea găsi undeva la zeci de kilometri de graniță.
Singura toaletă utilizabilă se află în locul în care sunt birourile CNADNR în frontieră, în rest, niciun alt grup sanitar de pe Autostrada Nădlac-Arad nu este funcţional. Drept urmare, zona din jurul toaletelor este plină de mizerie. Până și robinetele cu apă din parcări sunt oprite.
Pe uşile clădirilor care ar trebui să găzduiască toaletele este un afiş prin care CNADNR îşi cere scuze pentru incovenient, relatează mediafax.ro.
"Nu se poate aşa ceva, este inacceptabil să te duci în natură, în boscheţi, aşa ceva nu se poate! Mai avem preţenţii că suntem ţară civilizată", a declarat unul dintre călători.