78 milioane lei, fonduri europene, pentru Poliţia Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Apr 2018, 10:35
- Administraţie
- Ascultă știrea
Proiect european de peste 78 milioane lei câştigat pentru reabilitarea termică a sediilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Cluj.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a câştigat un proiect european de 78,2 mil. lei (16,6 mil. euro), din care 45,5 mil. lei (9,7 mil. euro) reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă, pentru reabilitare termică a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea. Investiţia, care se va derula pe o perioadă de 36 de luni, presupune reabilitare, creşterea eficienţei energetice şi gestionarea eficientă a energiei pentru imobilele în care funcţioneză Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Cluj.
Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţie 3.1. – sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul de locuinţe, Operaţiunea B – Clădiri Publice.
(sursa: zf.ro)