Cine este șoferul care a intrat cu mașina în Centrul Turistic din Dej și cum s-a produs accidentul
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 16:08
- Eveniment
- Ascultă știrea
Șoferul care a intrat cu mașina în clădirea Centrului Turistic din Dej, în noaptea de 23 octombrie, a fost identificat de polițiști.
Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din comuna Cuzdrioara, care s-a prezentat ulterior la sediul poliției. Acesta a fost amendat cu peste 4.500 de lei și a rămas fără permis pentru 90 de zile.
Potrivit IPJ Cluj, în urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Autoturismul ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune cu clădirea Centrului Turistic de pe strada 22 Decembrie.
În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Șoferul a fost testat pentru consumul de alcool și pentru prezența substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică (ITP) valabilă.
Pentru abaterile constatate, tânărul a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de peste 4.500 de lei, pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, circulația pe sensul opus de mers și conducerea unui vehicul fără ITP valabil. Totodată, permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 90 de zile, iar certificatul de înmatriculare al mașinii a fost reținut.
Reamintim că, în noaptea de 23 octombrie, în jurul orei 01:30, Poliția Municipiului Dej a fost sesizată că un autoturism ar fi intrat în clădirea Centrului Turistic. La primele verificări, polițiștii au stabilit că șoferul și pasagerul ar fi părăsit locul evenimentului.
La fața locului au intervenit și pompierii din cadrul Detașamentului Dej. Aceștia au găsit autoturismul avariat, fără persoane încarcerate și fără persoane care să necesite îngrijiri medicale.











