A doua etapă de dezinsecţie din acest an. Când va avea loc

A doua etapă de dezinsecţie din acest an. Când va avea loc
Primăria Cluj-Napoca a anunţat începerea celei de-a doua acţiuni de dezinsecţie pe domeniul public din acest an.

Aceasta se va desfăşura din 8 până în 22 mai între orele 21:00 şi 5:00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va decala sau prelungi.

"Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma S.C. Coral Impex S.R.L., conform contractului de concensionare a serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca, iar substanţele folosite sunt K"OTRHINE EC 25 şi/ sau DETRAL SUPER insecticide pentru combaterea adulţilor şi BAYICIDAL WP 25 - insecticid pentru combaterea larvelor", informează reprezentanţii municipalităţii.

Produsele menţionate fac parte din grupele Xn respectiv Xi de toxicitate şi se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Autorităţile locale fac un apel către cetăţeni, asociaţiile de locatari şi proprietari, agenţii economici şi instituţiile de pe raza municipiului ca odată cu acţiunea de pe domeniul public să efectueze dezinsecţia pe proprietăţi, clădiri şi subsolul blocurilor.

Comenteaza