Achiziţii importante pentru Cluj Arena

Achiziţii importante pentru Cluj Arena
Mobilarea pistei de atletism de pe Cluj Arena a fost evaluată la aproape aproape 300.000 de euro. Licitaţia va include şi achiziţia unor maşini pentru curăţenie şi deszăpezire, cu preţuri variind între 6 şi 7 mii de euro.

Imediat de Consiliul Judeţean îşi dă aprobarea, conducerea societăţii Cluj Arena va demara procedura de licitaţie pentru dotarea pistei de atletism şi pentru achiziţia unor maşini de curăţenie şi deszăpezire. Directorul Radu Raţiu a explicat ca să aşteaptă ca până la finele acestui an, pista stadionului să fie dotată cu echipament omolgat în conformitate cu cerineţele internaţionale astfel încât, de anul viitor, Clujul să poată deveni gazda unor competiţii importante de atletism. Între timp, se fac pregătirile pentru recepţia finală la sadion.

Sunt aproape doi ani de când s-a dat în folosinţă stadionul Cluj Arena astfel că în prezent se fac demersuri pentru a fi supus recepţiei finale. "Spre finele lunii septembrie organizăm şi recepţia finală, având în vedere că se împlineasc doi ani de când s-au finalizat lucrările la acest obiectiv. În principiu, constructorul a îndeplinit toate cerinţele proiectantului. În ce ne priveşte, ne ocupăm de dotarea pistei, însă acest aspect nu are legătură cu construcţia în sine. De asemenea, ne mai dorim să amenajăm şi o parcare în imediata vecinătate a arenei", a comentat directorul societăţii de administrare, Radu Raţiu.

El a menţionat că procedura de licitaţie, ce vizează dotarea pistei de ateltism din incinta stadionului, s-a aprobat deja în Consiliul de Administraţie al societăţii "Cluj Arena", urmând să fie aprobată şi de plenul Consiliului Judeţean. "Imediat ce avem aprobarea Consiliului Judeţean, putem da drumul la licitaţie. Deja am trimis documentaţia în sensul acesta şi sper ca până la finele lunii să putem posta anunţul de licitaţia atât în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice din România, cât şi pe site-urile din sistemul european de achiziţii", a precizat Raţiu. Având în vedere că în conturile societăţii Cluj Arena au intrat în jur de 13 milioane de lei, după ce a fost recuperat TVA-ul pe construcţie, conducerea societăţii administrator a anunţat că dotările pistei vor fi finanţate strict din bugetul propriu.

Raţiu a explicat că pe lângă echipamentul de atletism, vor mai fi achiziţionate şi trei maşini speciale, una pentru deszăpezire şi două pentru cureţenie. "În privinţa achiziţiei pentru pistă, ne dorim ca echipamentul să fie omologat în conformitate cu cerineţele internaţioanle din domeniul atletismului. Maşinile vor fi utilizate de personalul propriu al societăţii, astfel că nu va mai fi nevoie să facem contracte suplimentare pentru a asigura curăţenia pe stadion", a comentat Raţiu. Costurile pentru dotarea pistei au fost evaluate la aproximativ 300.000 de euro. În privinţa maşinilor speciale, preţul acestora variază între 6.000 şi 7.000 de euro. Raţiu a explicat că va fi aleasă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar. Acesta se aşteaptă ca pista să fie dotată până la finele acestui an, urmând ca din 2014 Clujul să devină gazda unor competiţii de atletism naţionale dar şi internaţionale.

Etichete
Comenteaza