Alin Tișe: Săptămâna viitoare prima mașină cu gunoi va intra la CMID
- Scris de Claudia Romitan
- 30 Apr 2020, 15:48
- Administraţie
- Ascultă știrea
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe i-a informat pe consilierii județeni în cadrul ședinței de azi că săptămâna viitoare prima celula din CMID va deveni operațională.
”În aceste zile suntem practic la ultimii pași pentru darea în funcțiune a acestei prime celule, discutăm contractul final pentru gestionarea centrului și săptămâna viitoarea va fi prima zi în care prima mașină cu gunoi va fi dusă la prima celulă a CMID. E prima etapă, urmează celulele 2 și 3. O consider a fi una din cele mai mari realizări din acest mandat, pentru că rezolvă problema gunoaielor din județ pentru următorii 15-20 de ani. A fost o muncă foarte dificilă din cazul blocajelor, dar finalmente am ajuns la liman și vă mulțumesc pentru sprijin. E un lucru cu care merită să ne mândrim în acest mandat”, a precizat Alin Tișe.
Prima celulă de depozitare a CMID are o durată de utilizare de aproximativ 10 ani, cu un volum estimat de depozitare deşeuri de cca 1.694.000 m3. Întregul centru are o capacitate proiectată de 6,9 milioane m3 şi o durată de viaţă de circa 24 de ani, deservind întregul judeţ.